Avem plăcerea de a anunța extinderea rețelei Afaceri.ro prin lansarea Clubului Afaceri.ro Bârlad, un nou spațiu dedicat antreprenorilor care doresc să colaboreze și să-și dezvolte afacerile în regiune.
Coordonatoarea Clubului Afaceri.ro Bârlad este doamna Iulia-Gina Vizinteanu, o persoană activă și implicată în susținerea antreprenorilor din regiune.
„Am ajuns în contact cu Club.Afaceri.ro prin intermediul Camerei de Comerț și Industrie Vaslui, care m-a direcționat către clubul din Iași. Participarea la misiunea economică din Japonia a fost o experiență extraordinară, care mi-a arătat cât de valoroase pot fi conexiunile create aici. Această experiență mi-a confirmat că această comunitate deschide uși și creează oportunități valoroase pentru dezvoltarea afacerilor,” a declarat doamna Iulia.
Motivată de aceste realizări, Iulia-Gina Vizinteanu a decis să preia coordonarea Clubului Afaceri.ro Bârlad, cu dorința de a aduce împreună antreprenori serioși, activi și deschiși la colaborare. „Îmi doresc să construim o comunitate unde să ne susținem reciproc, să învățăm unii de la alții și să creștem împreună,” a adăugat ea.
Vă invităm să vă alăturați Clubului Afaceri.ro Bârlad pentru a explora noi oportunități de creștere și colaborare. Pentru mai multe detalii și înscrieri, vă rugăm să ne contactați.
Club Afaceri.ro – Conectăm afacerile românești la oportunitățile internaționale!