Într-un mediu economic tot mai instabil și competitiv, multe organizații caută „rețeta” succesului sustenabil. Dar, așa cum ne explică Radu Marian Nechita, performanța pe termen lung nu vine din inspirații de moment sau carismă managerială, ci dintr-o arhitectură invizibilă, dar fundamentală: sistemele interne ale organizației. Acest articol sintetizează perspectiva sa asupra celor trei sisteme esențiale care diferențiază o companie reactivă de una pregătită să se dezvolte strategic:
- Sistemul de raportare
- Sistemul de instruire internă – motorul dezvoltării continue
- Sistemul de recunoaștere – catalizatorul motivației
Sistemul de raportare. Deși poate părea banal, sistemul de raportare este cel mai important instrument managerial. Fără un cadru clar în care angajații își comunică rezultatele, obiectivele și provocările, organizația funcționează pe presupuneri. Raportarea oferă transparență, bazează deciziile pe date și permite intervenția la timp acolo unde este nevoie. În lipsa ei, nu putem ști ce funcționează și ce nu – deci nu putem nici să evoluăm.
Sistemul de instruire internă. Trainingul, mentoratul, inducția sau coachingul intern sunt componente ale unui sistem mai amplu de dezvoltare. Acesta nu doar că pregătește angajații să performeze, dar este un pilon esențial pentru retenția talentelor. Oamenii rămân acolo unde simt că învață și evoluează. Fără un sistem clar de formare, dezvoltarea competențelor devine haotică și dependentă de inițiativa individuală.
Sistemul de recunoaștere. Recunoașterea formală și constantă a rezultatelor este unul dintre cei mai puternici factori de motivare pe termen lung. Conform teoriei lui Frederick Herzberg, lipsa recunoașterii poate duce la scăderea implicării, chiar dacă alți factori motivaționali sunt prezenți. Un sistem bine pus la punct de recunoaștere și recompensare creează o cultură organizațională în care performanța este susținută și celebrată.
Cum se diferențiază organizațiile prin sisteme?
Există două tipuri de companii, indiferent de cifra de afaceri sau numărul de angajați:
- Companiile cu sisteme – adesea mai stabile, mai atractive pentru angajați, mai pregătite pentru scalare și creștere.
- Companiile fără sisteme – în care deciziile sunt reactive, adesea arbitrare, iar oamenii părăsesc organizația în lipsa unui mediu de dezvoltare predictibil.
În mod similar, observăm două abordări strategice:
- Strategia de dezvoltare, care presupune investiții conștiente în sisteme și oameni.
- Așa-zisa strategie de supraviețuire, de fapt o absență a viziunii pe termen lung.
Două întrebări pentru tine, ca lider:
- Cum funcționează, în organizația ta, aceste trei sisteme cheie: raportare, instruire, recunoaștere?
- Compania în care lucrezi este „mare” prin complexitate și maturitate managerială – sau funcționează ca una „mică”, fără sisteme clare?
